“Zâmbetul unui străin” de Simona Cratel

(pentru Laura Ion)

Peace begins with a smile. – Mother Teresa

Uneori un zâmbet de la un străin înseamnă mai mult decât cel de la un prieten. Prietenul te cunoaşte, străinul nu.
Am început să dăruiesc zâmbete după ce am primit unul în tramvai. Nu aveam de ce să mă ţin, eram înconjurată: în faţă se afla un domn, în spate scaune, oameni peste tot, zi aglomerată. De fapt, era seară sau chiar noapte.
Mi-era frig, tremurasem în aşteptare în staţia plină şi încă nu-mi revenisem. Acum doream să cobor, eram prinsă într-un echilibru instabil între aceste persoane străine care reuşiseră să aibă acces la puncte de sprijin, aşa că s-a întâmplat ca la o frână bruscă, din instinct, să întind braţul către o bară pe care o observasem fără să-mi dau seama. Subconştientul o înregistrase, calculase distanţa şi aşteptase momentul decisiv.
Am reuşit să mă prind la timp cu vârful degetelor de aparatul care compostează bilete. Înainte de asta, degetele mele au trecut prin dreptul pieptului unei persoane. Când mi-am ridicat privirea spre ea, acea femeie mi-a zâmbit. Automat i-am reflectat zâmbetul în mine. Ceva s-a ridicat înăuntrul meu şi s-a deschis total, ca o explozie de lumină. O floare pe care o aveam înăuntru, dar de care nu ştiam, şi-a desfăcut petalele. O căldură neaşteptată mi-a străbătut corpul, iar zâmbetul care mi-a înflorit pe faţă a proiectat toată această energie iradiant în afară.
Am zâmbit ca ea, total, sincer, din toată inima. Era o străină, cu o faţă plină de magia acelui zâmbet. De frumuseţea acelui zâmbet desăvârşit.
Acasă am exersat în faţa oglinzii, încercând să reproduc produsul acela irepetabil al atâtor energii subtile, să ridic în mine zâmbetul absolut, zâmbetul care porneşte din abdomen ca o minge de foc, se ridică în sus cu forţa unui uragan de bine, de simpatie reală, de urare nerostită şi de dorinţă sinceră de bine pentru altcineva.
Nu am reuşit pe moment.
Dar apoi a venit spontan într-un magazin, când o femeie m-a atins pe mână din greşeală şi şi-a cerut scuze, iar eu m-am răsucit spre ea, privirile noastre s-au întâlnit. Exact în acel moment am fost capabilă să dăruiesc acel zâmbet de care vorbesc, în care se îmbină energia şi dorinţa de bine şi sinceritatea, toate acestea pentru cineva absolut străin. Ea mi-a reflectat zâmbetul pe loc, colţurile gurii i s-au ridicat, faţa i s-a destins, ochii i-au strălucit de energie, de primirea acelui cadou neaşteptat, uimită şi ea, prinsă în surpriza acelui mod de a zâmbi. Un străin către alt străin.
S-a petrecut a doua oară când am întâlnit un vecin în pragul uşii blocului şi m-am speriat de apariţia sa, căci eram ocupată cu căutatul cheilor, scufundată în gânduri. El a zâmbit înapoi cu aceeaşi forţă, deschidere, energiile noastre s-au interschimbat, apoi a trecut pe lângă mine. Pot spune cu certitudine că am citit pe chipul său uimirea şi nedumerirea pe care o simţea faţă de ceea ce tocmai se întâmplase… de puterea unui simplu zâmbet.
Aşa că am zâmbit şi am zâmbit mai departe.
Ştiam că şi el îl va dărui altora. Era molipsitor.

This entry was posted in proză.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s