“Sămânţă” de Simona Cratel

Când iubitul meu vine,

Silueta lui e a unui uriaş.

Pe peretele gol

Umbra sa dispare înghiţită-n întuneric.

Holul e gol

Dar umbra lui rămâne.

Unde-ai plecat?, îl întreb chircită în mine.

El nu răspunde,

pentru că nu e nimeni în casă,

iar eu sunt goală de mine.

Unde vei pleca?, îl întreb, iar vocea

îmi stinge consoane

pe care chircită le adun în pumni

pentru a forma

nenumărate umbre.

Oraşul e gol, străzile neumblate,

Planete străine clipesc în zare.

Iar el nu răspunde,

Căci viaţa e goală

Iar nerăspunsul lui mă sărută.

De ce n-ai venit?, îl întreb,

Iar foşnetul ploii mă-ngână.

A plantat în mine

Mica sămânţă a unei uriaşe nelinişti,

Apoi a plecat.

This entry was posted in versuri.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s