Ne-întâmplări, aproximări şi disperări pe anul 2011

În IANUARIE mă întorceam din Bucureşti cu un nou membru în familie. O căţeluşă pe nume Pixie. Cu cât ne-am cunoscut mai bine, a devenit clar că ne potrivim perfect.

În FEBRUARIE m-am pus pe aşteptat. Şi am tot aşteptat. Aşteptarea nu părea să aibă sfârşit. Am început să aştept un milion de lucruri deodată. Am sperat că nu îmi voi pierde speranţa.

În MARTIE am fost nevoită să încep să mănânc carne din nou din cauza rezultatelor proaste la analize. Aşteptarea continua. Primăvara încă nu era acolo unde trebuie. Încă îmi lipseau multe lucruri.

În APRILIE am văzut un bărbat cu o chitară şi am scris despre el.

În MAI ceva-ceva a început să se întâmple, fără să ştiu dacă ceva bun sau ceva rău era pe drum, dar am urmat semnele indicatoare şi am lăsat lucrurile să se întâmple. Deşi nu se întâmplase încă nimic, eram conştientă de ceea ce avea să urmeze şi am fost de acord.

În IUNIE nimic nu era clar, totul persista în acea ceaţă care nu putea fi sub nici o formă şi în nici un fel împrăştiată. Totul se simţea nelalocul său.

În IULIE am citit „Lună amară” de Pascal Bruckner. Ştiu că am făcut-o târziu după criteriile unora, dar cred că l-am citit exact când am avut capacitatea să îl înţeleg.

În AUGUST am făcut 39 de ani, şi trebuie să precizez că un om face o singură dată în viaţă 39. Patruzeci face de mai multe ori, şi de foarte multe ori şaisprezece.

În SEPTEMBRIE totul a început să se simtă abraziv şi insuportabil. Lumea a început să se rostogolească. Dar am citit „Feuchtgebiete” de Charlotte Roche şi m-am simţit un pic mai bine. Am văzut un lac, sau am visat un lac.

În OCTOMBRIE am căzut pe gânduri, am înţeles că multe lucruri pentru care nu aveam dovezi erau exact aşa cum mă temusem că sunt. Am adunat rămăşiţe de amintiri şi am scris „Această femeie”. Mi-am luat la revere de la o bună prietenă.

În NOIEMBRIE am văzut o fantomă. Cu toate acestea mi-am cumpărat bilete la piesa lui Radu Afrim „Das Ende des Regens” şi nu mi-a părut rău deloc.

În DECEMBRIE m-am dus într-o dimineaţă pe câmp şi am făcut o mulţime de fotografii. Ca premiu am avut o raţă sălbatică pe care-am fotografiat-o în toate poziţiile. Stătea, era o divă. Mi-am luat un cozonac şi m-am întors acasă. Cozonacul mi-a căzut într-o baltă, dar l-am mâncat aşa ud. În aparat uitasem să pun cardul. N-am nici o fotografie.

Îmi iau la revedere fără nici cel mai mic regret de la 2011, cu cea mai mare uşurinţă, răsuflând uşurată că s-a terminat şi privind înainte, inventându-mi nenumărate vieţi alternative. De exemplu, aş vrea să fiu pisică, deşi atunci nu m-aş mai înţelege deloc cu căţeluşa mea Pixie, căci ea fugăreşte toate pisicile. Îmi asum riscul.

4 comments on “Ne-întâmplări, aproximări şi disperări pe anul 2011

  1. mariar says:

    În 2011 – ai fost ” pe gustul meu ”
    Rămîi păpădie .

  2. Aşteptăm cu speranţă 2012… chiar şi noi păpădiile.

  3. rokssana says:

    sa fie primul an dintre cei mai buni care vin…sa-ti aduca implinire si armonie in suflet🙂

  4. multumesc frumos, doresc tuturor acelasi lucru

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s