interviu cu mine însămi

Mă numesc Simona Cratel şi sînt dependentă de scris. Ultimele pagini pe care le-am scris au fost cele cinci pagini dintr-o piesă de teatru acum câteva zile.

Este vorba de o adicţie care durează de 9 ani, alternată cu perioade de o lună ori două în care am reuşit să mă abţin, ca apoi să cad din nou pradă vechilor obiceiuri.

Ai simţit vreodată că ai fi în stare să pui capăt acestui viciu? Da, sigur. La început scriam câteva pagini pe zi, în zilele bune doar 5, în zilele rele între 10 şi 20. În timp am reuşit să reduc cantitatea, ca în prezent să scriu o pagină în 15 minute pe săptămână, ori 5 pagini în jumătate de oră pe săptămână. În ultimii trei ani am înţeles că trebuie să iau măsuri drastice, dar înainte de asta mă aflam în plin proces de negare a faptului că aveam nevoie urgentă de ajutor.

Te-au enervat prietenii sau rudele când ţi-au criticat scrisul? Da, m-au enervat rău de tot. Prietenii mi-au spus des că am scris destul şi că e nevoie să mă opresc, dar m-am supărat pe ei şi i-am evitat, nu le-am mai răspuns la mailuri ori la telefon. Rudele au încercat să intervină ajungând la ameninţări de genul că îmi vor confisca computerul, pixurile, creioanele, caietele, creionul de ochi, rujul, oglinda, stratul de praf de pe mobilă, au orice alt obiect care ajută la imprimarea prin vreun mijloc al unor cuvinte pe o suprafaţă. În adincul sufletului am ştiut că au dreptate şi m-am ruşinat şi mai tare.

Te-ai simţit vreodată prost sau vinovată datorită adicţiei tale? Da, amândouă,şi prost şi vinovată, mai ales când am scris în faţa fiului meu ori a soţului, când mi-am neglijat obligaţiile sau programările, ori am dat prea puţină atenţie celor din familia mea. Nu numai o dată, când fiul meu avea nevoie de ajutor cu temele de la şcoală, m-a găsit în comă literară şi nu m-a putut trezi din ea. Dar mai ales mi-este ruşine că nu mă pot opri şi că orice caiet îmi face cu ochiul, pentru că “am nevoie” chipurile neapărat.

Deci continui deşi ştii că nu e bine pentru tine? Da, da, se poate formula în felul acesta. Imediat ce găsesc o scurtă pauză, un computer liber, nişte foi goale, un caiet, ba chiar şi ambalaj (odată am scris pe o cutie de lapte pentru că nu aveam altceva la îndemână, altădată pe bonurile de la un magazin într-un tren aglomerat), o masă (măcar pe pereţi m-am dezobişnuit în adolescenţă, când am dat primele semne că s-ar putea cândva să am probleme cu scrisul). Mă simt foarte rău când mă gândesc la asta, dar măcar am reuşit să mă opresc din scris texte scurte şi nu voi mai scrie decât romane, piese de teatru şi poate îmi încerc mâna chiar şi cu un scenariu de film.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s