miracol

Dimineaţa era crudă, adâncită în spaţiu, verdele tăia adânc în umbră. Când mi-am pus o dorinţă, mi-am spus aşa: fie lumină.

În penumbra moale, macroscopic viaţa-ncepea. Viu în ascunziş, cu o mie de vieţi şi trilioane de ochi, umed, aducător de foşnet. Peste tot picură viaţa.

M-am trezit hrănindu-mă din verde. Un imens verde. Ca un cer inversat. Mărunţit de infinite detalii. Ca un cer cu păsări terestre, care nu ştiu să zboare, lipite de cerul lor solid, hrănindu-se din infinitul cel verde.

Apoi soarele s-a strecurat tiptil, făcându-şi loc printre plante. A început timid, cu o lumină slabă. În jur sclipeau infinite diamante. Faţete nebănuite atunci se aflau. Jucăuş printre frunze, soarele se făcea că se strecoară. Tiptil, ca un hoţ, răsfăţându-se printre ramuri. Mângâind ce-i cădea la îndemână. Plin de tandreţe.

Aşa că am ieşit din trilioane de tunele subterane, invadând lumina. În verde, în umed, în cer inversat. Cu miliardele mele detalii.

M-am târât pe firul uscat, mai aproape de soare, mai aproape. Iubit timid, fără curaj: soare printre copacii lin legănaţi de vânt. Vânt de dimineaţă. Un vânt venit de departe. Numele lui rostit peste tot. Toţi îl numesc, toţi îl cheamă: Ssssssssssîîîîîîîî….

 Doar eu, cer răsturnat, iar el, adiere vie de sud.

http://issuu.com/orasul/docs/r-bmd-06?mode=window&backgroundColor=%23222222

(paginile 64, 65, 66)

This entry was posted in eseu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s