cum să duceţi o căsnicie încununată de succes cu un vărsător. ghid practic. pagina întâi din cele 20.000 care urmează

Mai înainte de toate, trebuie să ştiţi că vărsătorul are întotdeauna dreptate. Nu încercaţi în zadar să purtaţi discuţii în contradictoriu cu el, doar daţi din cap în semn de aprobare, spuneţi, da, da, da, sigur, aşa e, bineînţeles, în timp ce îl priviţi cu admiraţie, apoi duceţi-vă şi faceţi treburile ca voi. Oricum n-o să observe nici dacă pui o pancartă.

Apoi, să fie clar, el le ştie pe toate pur şi simplu, poate face absolut toate lucrurile de pe lumea asta cu aceeaşi perfecţiune izbitoare şi strălucitoare cu care face fiecare mic lucru neimportant pe care e obligat deja să-l facă pe lumea asta, iar dacă tu nu observi, este pur şi simplu pentru că eşti un diletant. Aşa că mai bine laudă fiecare mic lucru, foloseşte multe atribute şi adjective, ridică-i o statuie, dar neapărat din aur şi dacă puteţi să puneţi şi spoturi luminoase din toate direcţiile, atunci el va înţelege în sfârşit cât de recunoscător sînteţi că există în viaţa dumneavoastră, cum îi recunoaşteţi valoare inestimabilă pe acest pământ şi veţi fi astfel feriţi de orice furie nejustificată chiar şi pentru mai mult de o oră. Asiguraţi-vă că după aceea aveţi bilet de avion, de tren sau căşti pe urechi.

Orice atinge el este deosebit de important şi măreţ şi ar putea face mult mai bine decât dumneavoastră orice lucru, deci doar acceptă ca pe un adevăr evident când îţi aminteşte asta. Încă o dată: admiră-l, arată-i că este unic pe lume şi universul ar face implozie fără el. Nu uitaţi, dezveliţi o statuie în fiecare seară pentru el, căci fire sensibilă, ar putea fi lezat iremediabil de nepăsarea cu care aţi putea uita să-i şlefuiţi statuia înainte de inaugurarea zilnică sau dacă i-o prezentaţi pe aceeaşi în fiecare zi. Totul trebuie să fie impecabil, nu uitaţi să vă pregătiţi un discurs laudativ în timp ce el vă ignoră uitându-se la televizor dând de pe un post pe altul întrucât toate sînt prostii pentru el. Dar dacă dă peste un film romantic, el, un suflet cu totul predispus spre emoţii adânci, fugiţi şi aduceţi-i şerveţele. Sau doar fugiţi.

Într-o căsnicie cu un vărsător, trebuie să vă amintesc că va avea cel puţin un hobby. Dacă nu va fi un joc de noroc puteţi să spuneţi că aţi avut noroc, aşa că o să fie un joc de cărţi, sau fotografie, sau eu mai ştiu ce, ceva care o să-l ţină departe de casă până noaptea târziu regulat, iar dumneavoastră nu aveţi voie să întrebaţi unde a fost, de ce sau cu cine şi încercaţi să-l daţi afară din casă cât mai rar. E o fiinţă fragilă, după cum spuneam. Are nevoie de libertate, de iubire necondiţionată şi supunere absolută. Dacă nu sînteţi gata să-l recunoaşteţi drept zeu, ce mai vreţi de la el? Zeu, geniu, deschizător de drumuri, explorator înfocat, muză şi minune a lumii.

Vărsătorul are un farmec personal ieşit din comun, şi, după cum bine se ştie, sînt cei mai buni amanţi, aşa că va considera asta destul pentru orice altceva, ca suplinire a oricăror altor calităţi, şi doar stând acolo pe canapea, e mulţumit şi ar trebui să fiţi şi dumneavoastră. Doar sorbiţi-l din ochi şi daţi mereu din cap în semn că da, da, da, da, da la absolut orice. Evitaţi orice confruntare că oricum e zadarnică şi lucrurile se vor petrece doar cum vrea el. Când se întoarce cu spatele, luaţi-vă revanşa, că oricum n-ar observa nici dacă aţi plăti un avion să iasă cu un banner în plină zi şi să survoleze deasupra capului lui.

Când îşi împarte în stânga şi-n dreapta poruncile cu maiestate deplină, ca orice dictator, zâmbiţi şi aşteptaţi mai întâi să iasă pe uşă ca să faceţi ce vreţi, dar nu uitaţi să aranjaţi în aşa fel ca lucrurile să pară că s-au petrecut cum vrea el. Pentru el aparenţele sînt îndeajuns. Şi pentru că are o inimă cu adevărat mare, dezveliţi-i şi un bust din bronz în hol. Nu aveţi idee cât de mult o să însemne asta pentru o fiinţă atât de uşor impresionabilă cum este el, deşi o să vă mustre că nu v-aţi gândit la asta mai de mult. O să vă bată prieteneşte pe umăr şi o să vă critice doar pe jumătate în ziua aia. Iar acum nu vă obrăzniciţi, că vărsătorul e un suflet sensibil şi deosebit, nu-l îngreunaţi cu prezenţa. Hai, destul pe ziua de azi, pe loc repaus.

17 comments on “cum să duceţi o căsnicie încununată de succes cu un vărsător. ghid practic. pagina întâi din cele 20.000 care urmează

  1. ursuletul says:

    Ce urat spus despre varsatori …………..

  2. Cred ca nu a fost citit textul cu tonul plin de dragoste cu care a fost scris, domnule Ursulet.🙂

  3. ursuletul says:

    De ati stii dumneavoastra doamna Cratel , cata dragoste va port eu…🙂 . Nu ma credeti …

  4. Multumesc frumos.😛

  5. Nu, nu ti-am raspuns cm trebuie, dar era prea devreme si eram inca adormita. Deci iata raspunsul corect: Si eu tie, fiule.

  6. ursuletul says:

    As fi vrut eu sa am o mamica , atat de frumoasa , alaturi cum sunteti de fiul dumneavoastra natural … Dar in viata multe lucruri nu se intampla asa cum ne-am dori noi … Mama mea a plecat , cu altcineva ,anul trecut, lasand o casnicie de 24 ani … in concubinaj … culmea cu un vecin , pe care il stiu foarte bine eu si tatal meu … Asta-i viata ! Un sfat daca as putea sa va dau doamna, ar fii : Indiferent unde va duceti , ce faceti ,sau cum ati fii , alaturi sau nu de sot … copilul sa nu-l lasati din ochi , chiar daca va avea … 15-20 ani , sau X ani ! Sa nu-l renegati . Poate nu e bine ce fac eu ca-mi spun ce am pe suflet , dar atunci cui? Cand toata lumea din viata reala este ocupata cu …. fiecare cu ale lui …

  7. ursuletul says:

    V-ati suparat pe mine doamna pentru cele scrise ?

  8. Nu, nu m-am suparat. Dar in mod evident ai chef de conversatie cu mine si atunci as prefera s-o faci fara sa-ti ascunzi identitatea.

  9. In afara situatiei ca sinteti domnul F.C. Sper ca stiti ca daca sinteti dl. F.C. aveti interzis la mine in viata din toate punctele de vedere si pe toate planurile.

  10. ursuletul says:

    Eu sunt Mihai din Ramnicu Valcea si am 23 ani . Nu ma ascund de dumneavoastra. Raspund oricarei intrebari , sau curiozitati legate de persoana mea . Va pot spune ca astazi in ziua de vineri voi pleca la tara. Daca nu apuc sa citesc ceea ce scrieti dumneavoastra , duminica seara cel tarziu va raspund… Plec dupa ora 15:00

  11. Mihai din Rimnicu Valcea, de unde stii cum arat eu alaturi de fiul meu? Dar distractie placuta.

  12. ursuletul says:

    Nu stiu cum arata fiul dumneavoastra , Insa cu dvs exista cateva poze ( aceastea 3 poze , apar la o simpla cautare pe google cu textul : Simona Cratel .

  13. Draga Ursuletule, poate ca esti din Rimnicu Vilcea, dar imi scrii din Bucuresti. Sper sa fie soare si frumos la tara. Si multe fete de virsta ta.

  14. ursuletul says:

    Am IP. dinamic …cei de la Rds il aloca la fiecare conectare a mea la internet . Nu stiu de ce apare ca as fii conectat din alt oras cand eu sunt intr-u totul in Valcea… Cu drag Mihai… Fete de varsta mea nu sunt la tara … Numai sarite de 60 ani, pana la 90 ani … Cu aceasta categorie a-III-a de varsta , chiar nu mai am ce face :)))

  15. si eu care credeam ca daca sint sarite de 60 iti vor place si mai mult🙂

  16. ursuletul says:

    Saru-mana , m-am intors de la tara🙂 . Cele de varsta a-III-a nu-mi plac😀. Recunosc ca imi plac cele mai mari decat mine adica , de la 23 – pana undeva in jurul varstei de 35-36 ani ! Dar apreciez si o femeie care este trecuta de aceasta varsta , daca se mentine mereu tanara cu un aspect placut si cu un comportament pe masura .Toti din jurul meu considera ca nu este normal daca ma atrag cele mai mari de varsta. Dumneavoastra ce parere aveti ?

  17. ursuletu says:

    O postare noua , pe cand doamna Simona ?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s