bucureşti şi simone

Dacă aş fi creştină, ceea ce teoretic mai sînt, deoarece nu m-am dus la nicio biserică să cer să-mi ia botezul înapoi, după moarte, în primele trei zile, ar însemna să mă plimb de colo-colo cu îngerul meu păzitor de mână şi să vizitez locuri importante din viaţa mea. Îngerul meu păzitor sper să arate ca Marcel Iureş dacă se poate, nu ştiu dacă este opţional, dar vă rog frumos, cine are inimă să refuze dorinţa unei femei bătrâne şi bolnave care tocmai a murit?

Deci, cum spuneam, îngerul meu păzitor mă va însoţi în diverse locuri în care au avut loc anumite evenimente din viaţa mea şi vom recapitula împreună, presupun, relele şi bunele laolaltă, poate pentru că le voi fi uitat până atunci de tot şi voi avea nevoie de o împrospătare a memoriei. Nu se ştie exact, nu s-a întors încă nimeni din morţi să spună cum a fost. Aşa că presupun că eu voi întreprinde o călătorie plăcută în timp cu domnul înger păzitor, care probabil va avea aripi ca în filme, aripi mari penoase şi albe complet să se asorteze cu roba cea albă lăptoasă din recuzită.

Dacă va fi pe-aşa, mai întâi voi poposi în apartamentul copilăriei mele din Drumul Taberei, la parter, nu dau adresa ca să evit pelerinajele colective şi altarele ad-hoc cu scrisori de dragoste şi scrisori de ameninţări, bombe şi atacatori sinucigaşi. Apartamentul în care am copilărit era şi mai este încă, nedemolându-l nimeni căci stă încă ţeapăn pe picioare, mic şi întunecos, o văgăună, o scorbură într-un copac, un cuib secret din care am plecat spre diferite destinaţii indispensabile. Dar mai întâi a fost maidanul din faţa blocului cu tufişuri de trandafiri şi iarbă şi florile de salcâm pe care le mâncam cum înfloreau, iar îngerul păzitor îmi va arăta ceva şi mă va întreba: uite, vezi? Iar eu voi spune văd.

Parcul Moghioroş unde frati-miu şi-a spart capul dându-se cu săniuţa de pe o movilă nu înaltă, da, domnule Înger Păzitor, mă duceţi şi acolo? Vreau să mai văd o dată faţa surprinsă a tatălui meu. Expresia aceea de pe faţa lui, încă tânăr. Ştrandul Drumul Taberei aşa cum era atunci, cu bunica întinsă la soare şi baia orbitoare de lumină. Îţi mai aminteşti cât de fericită erai? Iar eu o să-i răspund domnului Înger sigur că-mi amintesc. O perioadă fără pată pentru mine. Prima iubire, un văr care a stat o vreme în Bucureşti la bunică-mea înainte de a se face pădurar, pe care eu mi-l amintesc brunet cu ochi albaştri şi frumos, deşi habar n-am cum arăta, eu aveam doar 5 ani. Am stat pe genunchii lui şi l-am sărutat pe gură îndrăgostită.

Fată rea Simona, ţîţîţîţîţîţî, o să comenteze domnul Înger. Iar eu o să spun: Mă scuzaţi, domnule Înger, ce să facem, iubirea n-are vârstă şi nu ţine cont de nimic. Şi dacă pentru atât mă criticaţi, mai bine nu continuăm călătoria înspre viitor, căci s-ar putea să suferiţi un şoc îngeresc şi morala să vă fie profund zdruncinată. Iar el o să spună: nu eşti prima mea clientă, aşa că sînt trecut prin toate, uns cu toate alifiile şi nimic nu mă mai poate şoca pe lumea asta.

Vom merge mai departe atunci, în Nuferilor, până la Liceul de Artă, unde miroseau încăperile a uleiuri şi scârţâia parchetul. Poate vom privi o scenă în care ne aflam în atelierul domnului Grecu şi cu mânuşi în mână şi paltoanele pe noi beam ceai fierbinte ca să desenăm din nou. Poate domnul Înger mă da pune să asist din nou cum stăteam la vreo coadă uriaşă pentru o bucăţică de caşcaval sau pui sau pâine, cine ştie. Doar ca să pot compara.

Dar când vom călători prin Bucureşti, voi vedea presărate milioane de Simone ici colo, peste tot, Simone îndreptându-se, întorcându-se, aşteptând, urcându-se în tramvaie, în autobuze, în parcuri. Colţişoare de Bucureşti presărate cu prezenţa mea acolo, ţesute într-un con al amintirilor şi al faptelor petrecute, a efectelor şi cauzelor, a nenumăraţilor timpi întreţesuţi. Greşeli majore, fericiri minore, fericiri explozive, acoperişuri de blocuri, discoteci cu muzica la maxim, chipuri de oameni întâlnite, siluete, mâini, palme, degete. Cum vom putea vedea atâtea doar în trei zile, domnule Înger? Nu putem să o mai luăm odată cu viaţa, să trecem sistematic prin tot, analizând şi făcând noi scheme pe petice de hârtie, şi de data aceasta să omitem răul, nedreptatea şi ura? Să desenăm doar o hartă a fericirii, utopică, Bucureştiul care ar fi putu fi dacă.

This entry was posted in proză.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s