Eu ca supereroină

De câte ori merg în România e altfel. Uneori e aşa, alteori de-a-ndoaselea, depinde de starea mea fizică şi psihică. Dar simt nevoia să mă duc. E un punct de reper la care am nevoie să mă întorc regulat. Nu ştiu de ce. Ca să compar, ca să trag concluzii. Ca să mă măsor.
 
Anul ăsta nu a fost bine. M-am dus, stimate necunoscut care mă citeşti, cu un umăr dizlocat şi făceam mereu mişcări greşite care se plăteau în dureri ce mă duceau la graniţa cu pierdutul minţilor. Astfel că şi Bucureştiul mi s-a părut la aceeaşi graniţă. M-am întâlnit cu o prietenă într-o zi, cu un prieten şi familia lui în alta, mi-am mai dat întâlnire cu o prietenă virtuală de pe bine-cunoscuta fuckbook, dar am înţeles fiecare în altă parte şi ne-am aşteptat în zadar. Apoi m-am închis în casă şi am refuzat să mă mai văd cu oameni. Continuare…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s