Gânduri pe teme etnice

Ieri în tren îi vorbea un bărbat de culoare despre Africa interlocutoarei sale și vorbea cu atâta pasiune și atât de frumos, încât mi-am zis că neapărat trebuie să merg în Africa. Chiar atunci, pe loc. Urgent. A spus că da, bun, acum e aici, dar nu e același lucru. Inima lui este Africa. Și m-am gândit cum alte popoare urăsc străinii, dar noi românii ne urâm între noi și iubim străinii. Am fost foarte amuzată ca în campania electorală, atât cât am prins eu de pe feisbuc, să aud câtă monedă se bate pe faptul că unul din candidați e neamț. Aici în Germania, dacă rostești în fața cuiva cuvântul român, probabil că în cel mai bun caz se va gândi la femeia care vine să facă curat. Femeia de serviciu româncă și neamțul președinte. Nu știu dacă este cazul să încep să povestesc eu în ce hal am fost păcălită aici în Germania de către nemți. Nu are sens, am fost păcălită și în România de către români. Iar cumva, eu personal nu am avut niciodată experiențe negative cu țigani. O dată, dintr-un grup de nomazi cu o căruță, s-a desprins o fată mai mare ca mine și mi-a pus mâna pe sân când eram adolescentă. Dar în rest nu am avut conflicte majore, deși am avut colegi țigani și un iubit pe jumătate țigan, cu ochi verzulii, la un metru nouăzeci și cinci, care mi-a lăsat după doi ani unele din cele mai frumoase amintiri cu bărbați. Nu cred că e și reciproc, deoarece l-am părăsit, dar eu îmi amintesc cu plăcere de el. Chiar am încercat să îl contactez să îi spun cu ochii de femeie matură de acum, ce gândesc despre el. Altfel stă povestea în cazul unei românce de aici din Germania care este educatoare și care mi-a spus că majoritatea copiilor de la ea din grupă sunt indieni și că sunt exact ca țiganii noștri.

Într-o ceartă ca între trei buni prieteni, unul i-a spus altuia: Ești un albanez de căcat. În fine, de fapt e macedonean, dar nu a protestat, ci l-a atacat pe fiu-meu, că mai era prezentă o verigă slabă, a găsit unul și mai jos pe treapta socială, a zis: Și ce, Nico este un român de căcat. Iar de aici s-a ajuns la alte injurii. Cu o lună înainte am fost eu atacată verbal de un neamț beat pe la 11 noaptea în tren, când mă întorceam singură de la un festival de film. Trei sferturi din delirul lui nici nu am crezut că poate fi vorba de mine. Până nu am văzut în geam cum întinde mâna spre mine aproape să mă atingă pe spate, am crezut că mi se pare. Își începuse tirada cu: Ce pute aici atât de rău? Eu i-am răspuns în gând alcoolul din răsuflarea ta, pentru că duhnea în compartiment și arăta abțiguit rău de tot și instabil pe picioare. Plus că arăta ca un vagabond, oricât de blond cu ochi albaștri era.

Care națiune e mai de căcat decât alta? Eu spun că fiecare popor e tâmpit în felul său. Are absurditățile sale, concepțiile ridicole și prejudecățile adiacente. Mie personal nu îmi place nici un popor, nu pot să spun îmi plac românii, evreii, țiganii, nemții sau italienii, dar îmi plac anumiți oameni din fiecare. Nu îmi plac niciunii, dar sunt deschisă la minuni.

Am vrut să fac un experiment și l-am făcut pe un cunoscut italian țigan. Am folosit o ocazie să îmi pun brațul lângă al lui și i-am spus: Ești un țigan. Nici nu a clipit. Nu a protestat și nu a spus nimic. Apoi am vrut să o întreb pe o prietenă care are pielea cafenie dacă e țigancă. Mi-a stat pe limbă, dar nu am avut curajul, că mi-am dat seama că ar fi ultima oară când o mai văd. Italianul are o slujbă foarte bună la o multinațională, ea este gospodină. Mi-am amintit că mi s-a plâns că în școală, colegii lui fiu-său, și ei la rândul lor de prin toate colțurile lumii, l-au numit pe fiu-său țigan. După douăzeci de ani de Germania, apelativul țigan mai este încă jignitor. Deci nu am avut curajul să o întreb așa ceva, dar în aceeași seară, soțul meu, privindu-mă cum mă îmbrac în pijama, mi-a spus: Din partea tatălui mamei tale îi ai pe evreii ăia, din partea mamei tatălui tău îi ai pe tătarii ăia, care sunt și ăia tot niște țigani. Ar trebui să fii tuciurie ca noaptea, de ce ești așa de albinoasă?

Cândva, soțul mi-a spus: Primim cetățenia germană, dar nu mă simt neamț. Iar eu i-am spus: Nu înțeleg ce-ai vrea să simți? Cum crezi că se simte un neamț? Ce crezi că au ei special de îi face să se simtă nemți în afară că nu cunosc altă cultură decât pe cea de aici? Trăiești aici, cunoști și respecți regulile de aici, cunoști limba. Ești neamț destul. Nu este decât o diferență formală între etnii. Care are prejudecățile mai caraghioase și mentalitățile mai tâmpite. Sau pozitiv exprimat, fiecare are părțile sale bune și părțile sale rele.

(Publicat la: http://www.pravaliaculturala.ro/chibrituri-bengale_2015-5.html)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s