Nu vreau un homosexual drept soț

Problema homosexualității m-a preocupat după ce la 20 de ani am avut un iubit homosexual. Sigur, nu știam. Îl iubeam foarte tare și am aruncat toată vina asupra mea cand relația nu a mers, si până și sexul a fost ciudat. Iar pentru că el devenea nevrotic după episoadele de intimitate, ca tânără fată care abia își începuse viața sexuală, nu am luat asta usor. M-am întrebat ce e greșit cu mine de acest bărbat nu poate să mă iubească și se simte atât de dezgustat de fizicul meu. Până după câțiva ani când l-am zărit într-un bar cu alt bărbat și evidenta m-a lovit in crestetul capului. Am pus dintr-o dată totul cap coadă. Totul a căpătat sens dintr-o dată. Am ținut la el îndeajuns de mult cât să citesc ani de zile după aia cărți despre homosexualitate și să fiu interesată ori de câte ori a apărut pe undeva subiectul acesta în discuție. Nu are nimeni nici un drept asupra sexualității altcuiva, asupra vieții private a altui om. Nu privește pe nimeni ce excită pe cine, dacă nu sunt voyeuriști mascați în moraliști. Nu poate impune nimeni nimănui să îi placă ceva și nu altceva, să-i facă ordine cu forța în viață în numele unor principii îndoielnice. Mereu se trezesc unii să fie mai buni decât alții, mai ales când realitatea dezminte asta.
Vrei să impui stilul tău de viață altora, să bagi cu forța pe gât altora alegerile tale? Un fel de viol psihic? Să forțezi oamenii să trăiască cum vrei tu, ca să fie lumea pe înțelesul tău, că altfel nu mai știi cine ești. Vrei să forțezi foarte mulți oameni să trăiască o minciună ca să te simți tu mai bine. Eu sunt hetero, dar decât să trăiesc cu un imbecil încuiat pe care-l disprețuiesc, urându-mi viața, cred că mai degrabă aș băga botul la savarină, cred că aș putea învăța să-mi placă asta dacă ar fi vorba de o femeie inteligentă, cu care viața să facă plăcere. Eu sunt hetero, cel puțin până în momentul de față, cine știe ce revelație îmi rezervă viitorul. Viața m-a învățat că totu-i relativ, nimic nu e bătut în cuie și viața, ca și sexualitatea, ca și eul unui om, sunt fluide. Nu există alb și negru. Am aproape 43 de ani, sunt heterosexuală, fac parte din scena S&M și țin să menționez că sunt de o cruzime desavirsita. Am o sexualitate foarte puternică, abrazivă și îmi place să fac amor cel puțin trei ore. Imi place la nebunie sa fac amor, e cel mai bun si mai frumos lucru in viata. Sa faci amor cu barbatul pe care il iubesti. Revoluția sexuală am trăit-o după 30 de ani, pentru că eram o constipată din cauza educației foarte severe de care am avut parte, și foarte religioasă. Am fost terorizată că nu sunt destul de bună pentru Iisus, că Dumnezeu mă vede în fiecare clipă, iar când stăteam pe toaletă, îmi trăgeam rușinată tricoul peste genunchi, să se opreasca Dumnezeu sa se holbeze intre picioarele mele. În afară de sexul propriu zis, actul copulativ, restul era ceva oribil pentru mine, dezgustător. Am simțit mereu un conflict referitor la sex, un conflict interior cumplit, nu reușeam să mă împac cu viața mea sexuală, mă simțeam umilită de propriile nevoi, mă simțeam murdărită în timpul actului sexual. Era o schizoidie totală. Abia după ce m-am măritat și am părăsit România am ajuns să îmi cunosc propria sexualitate, să mă explorez, să mă înțeleg și să fiu sinceră cu mine. Nu am fost niciodata mai fericita si mai implinita ca acum.
Ce radicalizează oamenii în halul acesta? Intreb și eu in fata unor discursuri atat de aburde ca cele pe care le aud in ultimul timp. Știu că aici aduce sărăcia, excluziunea socială, lipsa de perspective, hai să adăugăm atmosfera toxică și intoleranța din România care servesc drept cultură oficială, fără ca nimeni să mai poată face ceva, ca a devenit normalitate. Mafia și nedreptatea. Atmosfera asta care-i înrăiește pe toți și devin cât mai răi posibil ca strategie de supraviețuire în jungla românească. Un prieten mi-a răspuns amar când l-am întrebat despre asta, că fi-sa face nu știu ce facultate, dar că mai bine ar învăța să dea din cur. Tatăl prietenei lui sor-mea din școala generală, i-a spus maică-mii că ar face din nou pușcărie oricând pentru tot ce a furat, ca să aibă un viitor asigurat pentru copii, mai ales când toți fură. Asta e? Asta este ceea ce radicalizează oamenii, ce îi face agresivi și dornici să găsească țapi ispășitori? Mă uitam la cuplul de gay de la o scară mai încolo și mă gândeam că în România asta nu ar fi posibil, că ar fi fost de mult omorâți în bătaie și ar fi fost chemat părintele cu crucea să scoată dracii din parchet.
Am citit undeva despre modelul superior de căsnicie bărbat-femeie. În Germania se destramă una din două căsnicii. Nu vorbesc de România, că nu știu, presupun că rata e mai mică având în vedere mentalitățile și sărăcia, oricum acolo femeile pleacă de lângă așa-zisul bărbat abia când le sparge capul la aniversarea de 20 de ani de căsnicie și ajung la spital. Așa e și vorba pe acolo, dacă nu te bate, e bărbat bun, de ce să-l părăsești? Ca să nu mai vorbim de bărbați păcăliți în căsnicii nedorite datorită unor copii aduși pe lume fără voia lor. Sau care stau în căsnicii oribile pentru copii. Ai o datorie față de copii, față de țară și față de Dumnezeu. Și față de vecini. Și față de conducătorul multiubit. Dar cu tine cum rămâne? Când socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din piață? Ce copii ies din căsnicii unde se bat părinții ca chiorii, țipă unul la altul, unde atmosfera de nefericire e atât de densă încât o tai cu cuțitul? Ce exemplu le dai? Îi încarci cu vinovăția de a-ți fi sacrificat viața pentru binele lor? Vor această vinovăție? Vor să trăiască cu ea? Căsniciile fericite sunt o raritate. Șansa să găsești omul potrivit pentru tine în lumea asta mare este extrem de mică, iar înainte de toate trebuie să te cunoști pe tine mai întâi. Cu adevărat. Și până nu bagi botul prin toate, nu ai cum să știi cine ești. Eu îi repet lui fiu-meu, abia pe la 40 de ani sa iti treaca prin cap să te căsătorești, pentru că abia atunci o stii cine esti.
Uneori iubim mai mult modelele culturale de altfel învechite, care au nevoie urgent de o regândire serioasă, decât oamenii. Nu vrem să vedem oamenii, realitatea, iubim minciuna.
Homosexualii sunt oameni, ca și tine, buni, răi, proști, deștepți, nu au de ce să se bucure de privilegii și nici să fie discriminați. Nu ai tu de ce să te gândești măcar o secundă la ei. Sa fie intre ei acolo, nu vreau in pat un homosexual care se ascunde de societate. Nu e treaba ta ce fac homosexualii. Sunt la fel ca tine, e vecinul de alături, tatăl, vreun unchi, băiatul tău, dracu’ știe. Mai bine du-te și fă amor, testează-te la maxim, află cine ești de fapt, încearcă de toate. Călătorește, vezi lumea, află cât mai multe despre lumea asta, dezvoltă-te, îmbogățește-te, ocupă-te de tine, nu de alții.

Aparut la: http://pravaliaculturala.ro/chibrituri-bengale_2015-6.html#2