Suspiciunea de serviciu

Am vrut să scriu despre refugiați, despre cum mă simt rușinată de contemporanii mei. În mod obişnuit consider că cineva are dreptul să locuiască oriunde îşi găseşte slujbă şi nu trăieşte din ajutor social, dar nu şi în caz de război. Am vrut să scriu despre această ruşine pentru că la metrou m-am dus să mă aşez pe singurul loc gol şi am observat când m-am apropiat, probabil cu pas mai apăsat, cum fac eu de obicei, că bărbatul care stătea pe acea margine a băncii a avut o reacţie de panică la apropierea mea. Aproape s-a ridicat şi a luat-o la fugă. Mi-a fost aşa ruşine, că n-am cuvinte. M-am uitat la el să văd de ce a avut reacţia asta. Era doar un pic mai înalt ca mine. S-a aşezat după aia lângă mine şi nu s-a mai dezlipit. A stat cu ochii în mobil tot timpul. Avea pielea de culoare închisă şi este foarte probabil să fi fost un refugiat. Ce i s-o fi întâmplat, nu vreau să ştiu. Dar în momentul în care o femeie mică pare o figură protectoare pentru un tânăr în floarea vârstei, ceva este putred rău.

Apoi am văzut tema propusă, suspiciunea, şi nu există o temă mai bună decât asta pentru mine. Care să mă caracterizeze. Când eram copil, lumea era mai simplă. Ori eu o gândeam mai simplă decât era, că doar eram copil, ori poate că timpurile s-au schimbat, ceea ce sigur e o glumă de a mea, sigur că totul s-a schimbat şi eu şi vremurile. Dar pe măsură ce înaintăm în vârstă, lumea devine mai complicată şi mai însingurată. Poate că în copilăria şi tinereţea mea, din cauza situaţiei materiale forţată de comunism tuturor, mai exista o sinceritate a relaţiilor. După aceea, cu inegalităţile dintre oameni, ea s-a dus. A fost introdusă o competiţie acerbă şi o falsitate în tot. Coerenţa socială s-a dus. Când am plecat eu din România aveam prietene şi prieteni care aveau cam aceeaşi situaţie ca mine. Nu îmi era vizibil acest aspect. Apoi deodată, mi-am dat seama că totul se reduce la bani. Când mă reîntorc în România, totul constă în cadouri. Parfumuri scumpe, haine, atenţii, toţi aşteaptă să îţi exprimi iubirea pentru ei în bani. Toţi se uită la banii tăi. Vor să ştie cât câştigă soţul, vor să ştie ce situaţie materială ai. Rudele când vin la tine îţi deschid plicul sosit prin poştă care anunţă salariul, apoi îl lipesc stângaci şi îl pun înapoi în căsuţa poştală.

Eu sunt un om extrem de suspicios. Cum sare cineva pe mine cu atenţie exagerată şi cu o căldură ieşită din comun, râd în sinea mea. Apoi îl văd cum încearcă să mă manipuleze, să mă folosească. De câte ori îmi spune cineva că s-a îndrăgostit de mine, râd în hohote.

Nu sunt un animal social şi nu am fost niciodată. Când te apropii de cineva, el se aşteaptă să îi confirmi imaginea despre sine.  Personajul care crede el că este. Vine cu poveşti de domeniul fantasticului, unde el se află pe un podium şi este admirat de toată lumea. Aşteaptă de la tine foarte multe. Dacă tu nu reacţionezi cum se aşteaptă el, nu ai nicio şansă. De aceea am şi exclus orice tentativă de apropiere de cineva. Am noroc cu un număr foarte mic de oameni cu care mă pot înţelege şi atât. Probabil că sunt norocoasă. Pentru că de fiecare dată iese la suprafaţă calculul celuilalt. Majoritatea oamenilor îşi construiesc o faţadă dincolo de care nu este nimic. Îşi construiesc un personaj care nu are legătură cu persoana lor reală. Foarte puţini oameni sunt capabili de interacţiune reală, de dialog, toţi sunt absorbiţi de propria persoană şi de propriile probleme. Îi privesc pe ceilalţi ca pe un mijloc prin care pot să ajungă acolo unde doresc ei, un obiect pe care-l folosesc ca să îşi atingă scopul. Nu ascultă ce spui, nu există înţelegere reală, nici nu vor de fapt să ştie, ci caută doar un cârlig prin care să te prindă şi să te aibă la cheremul lor. Când i-am povestit cuiva despre cineva şi cum a descurs întâlnirea dintre noi, am încheiat spunând: A crezut că s-a întâlnit hoţul cu prostul.

Un fost iubit, în România, a câştigat o licitaţie în publicitate cu lucrarea făcută de echipa mea de oameni care lucrau independent, ne-a dat fiecăruia câte o sută de dolari, iar el a câștigat zeci de mii. Pe mine m-au părăsit acei prieteni, nu m-au crezut că nu sunt complice cu el. Pentru că până la urmă a ieşit la suprafaţă totul. Dentista nemţoaică, ieşit din comun de prietenoasă şi drăguţă, mi-a făcut o mulţime de intervenţii de care nu era nevoie, unele strigătoare la cer, cum ar fi că m-am dus cu o plombă mică şi ea a săpat până la rădăcină şi mi-a pus pivot, inclusiv mi-a scos un dinte din faţă din care pierdusem o bucată, spunându-mi că nu se mai poate face nimic, când se fac lucrări şi pe cioturi de dinţi, nu numai pe unul aproape întreg. Mi-am dat seama de escrocheria căreia îi căzusem victimă abia după zece ani, când a sărit calul şi mi-a făcut, la o curăţare de tartru uzuală, o gaură într-o plombă bună. Păi a sărit calul, că m-a luat drept oligofrenă. Şi nu am fost?! Singura oară când m-a atins o nemţoaică pe braţ şi i-am simţit răsuflarea aproape în plămâni, a fost când au venit la noi acasă şi a încercat să ne vândă un împrumut la bancă cu o dobândă foarte mare. A fost ieşit din comun de prietenoasă, de interesată de viaţa noastră, de noi, parcă era o prietenă de când lumea. Ne-a făcut şi cadouri.

Suspiciunea se învaţă şi este o achiziţie de care depinde supravieţuirea în ziua de azi. Fiţi suspicioşi ori sunteţi fucked! Propriu şi figurat.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s