“Paradis suspendat” de Simona Cratel

Pe vremea când eram întregi
trăiam în acest paradis suspendat
despre care lumea spunea că nu există.
Pe vremea când eram întregi
făceam lucruri întregi
le năşteam aşa cum se cuvine
să fie născute
apoi le ucideam încet
strângându-le în pumni,
în timp ce râdeam sălbatic.

Pe vremea când eram întregi
nu ne interesau lucrurile incomplete
ciuntite de esenţa lor
ne plăceau lucrurile rotunde, lucioase
şi ne hrăneam cu nori.
Aveam cerul pe pământ,
iar lumea ne acuza pentru asta.

Pe vremea când eram încă întregi
ne puteam înlănţui mâinile
apropia capetele
împreuna gândurile.
Dar am pierdut paradisul, da, am pierdut
acel paradis suspendat
când lumea a încetat să afirme
că el nu există,
şi a încetat să ne acuze,
dar a trecut la fapte.

Advertisements